Omule

Tu Omule, cu ce rămâi 

Din lupta ta cu viața,

Te lupți cu trecerea și uiți 

Că-ți îmbătrâneste fața.

Oprește-te și trage-n piept 

Aerul asta veșnic, 

Tu Omule, fii înțelept 

Căci eșți pe-un drum năprasnic.

Omule, de unde vii 

Când te îndrepți spre nicăieri, 

Ieri ne jucăm că doi copii 

Azi, tot pierdut în gânduri. 

Mă uit la tine și mă mir, 

Că ai uitat cum să trăieșți, 

Cum ai uitat să fii umil 

De parcă, nu mai ești. 

O inima ce-ți bate în piept 

Să o răneșți atât de mult, 

Cum poți zâmbi ca un portret 

De parcă ai un sufletul mut. 

Când de tristeți și haine grele, 

Puterile îți vor seca 

Să-l rogi pe Cel de Sus să-ți ierte,

Greșelile din viață asta. 

Să nu te duci la El cu răul, 

De la-i cules cu neștiință, 

Să-ți speli hainele și sufletul 

Și să înveți povață. 

Când oi privi de sus în jos 

Lumea de-a rămas, 

Să te întrebi, Om păcătos 

Din lupta ta ce s-a ales.