E seară, și o liniște profundă
S-a așezat lângă mine,
Vorbesc dar parcă-i surdă
Zâmbește și ea rece de rușine.
Când nu mai aud lumea deloc,
Mă scald într-o mare de gânduri
Și plină de viață dau foc,
Regretelor azi și mă pierd printre rânduri.
Un gând despre lume îmi trece
Ca fulgerul și nu-l opresc
Ce pot să mai zic de omul rece,
Când el nu mai pare deloc firesc.
Vântul ne-a acoperit de tot
Cu praf de minciuni și iluzii,
Părem buni prin vorba și port
Dar ne urăm ca nebunii.
Un gând mă provoacă să simt,
Trist fior de teamă
Mi-e frică că lumea se pierde,
Și păcat că nu-și da seama.
Omul pare că se joacă
Cu fețe multe și le schimbă,
De parcă tainic își dezleagă
Misterul rău într-o oglindă.
O să mă judeci, știu deja,
Că văd doar oameni seci
Omul e doar actor în viață sa,
Nu sper să mă înțelegi.
Chipuri frumoase sunt pe lume
Nu doar ca ăștia neciopliți,
Însă se ascund că le e rușine
De ei, că sunt așa cuminți.
Acum de crezi că mă cunoști,
Că poate ne-am întâlnit repede,
Din tăcerea asta cu povești
Să nu uiți că eram în trecere.
