marți, 7 noiembrie 2017

Azi...

     Azi am facut pace cu mine, bucata din sufletul meu a înverzit din nou. Am fost in genunchi si tot am îngenunchiat in fața unor figuri de oameni, azi am realizat cat timp am pierdut in genunchi, cat cer as fi putut atinge pana acum. Sunt suparata pe mine si pe sufletul meu ca am pierdut atat timp zăcând, timp in care as fi putut sa înfloresc. 
     Azi m-am uitat la oamenii si am vazut cat de goi sunt, oameni cărora le-am oferit totul si au luat si ce nu le-am oferit, m-am lasat tăvălita in prostie de ei ca sa vad cat pot duce. Am avut momente cand m-au pus la pământ si credeam ca nu mai am nici o șansa sa ma ridic, am avut momente cand am crezut ca m-au distrus. Am simtit dezamagire care m-a chinuit profund si coșmaruri grele pentru sufletul meu, am avut un moment in care mi-am pierdut calea mea, eram pe acel drum de mai bine de douăzeci de ani, cum am putut să-l pierd cum am putut sa imi uit mersul, nu stiu. 
     Azi m-am ridicat din nou si am inceput sa fac pași din nou, este mai greu decat prima data, m-am uitat la oamenii din jurul meu, si am vazut doar fețe, fețe, atat de triste, atat de goale. 
      De azi m-am ridicat mai puternica decat am fost vreodată si înfloresc in ochii lor de triști.