joi, 20 aprilie 2017

In oglinda

     Sunt momente când mă deconectez de lumea virtuală și mă uit în oglindă, mă uit la mine la sufletul meu, la cât de mult m-am schimbat și cu ce cost. 
    Sunt momente când plec cu gândul acasă, acolo unde a început totul, acolo unde am crescut un copil normal, onest, cu frică de Dumnezeu, cu respect pentru cei din jur, cu valori morale și sociale.
    Am încercat mereu să învăț tot ce-I mai bun si mai firesc, mama m-a învățat să fiu corectă cu mine insumi și cu cei din jur, să spun lucrurilor pe nume, să nu fiu falsă sau teatrală, tocmai de aceia am foarte puțini prieteni astăzi,  tata a încercat să îmi însuflețească simplitatea și modestia în mine și să înțeleg că nu sunt fică de zeu ci a unui om simplu, muncitor,  bunica m-a învățat să gătesc bine și să nu judec oamenii dupa aparente.
    Astfel au ajutat în formarea mea ca om și în conturarea caracterului meu de astăzi, dar nu mi-au spus nici macar unul că viață poate fi atât de grea și nedreaptă că  oamenii pot fi atât de prefăcuți și răi. Nu mi-au zis că prietenii pot fi falși, invidioși sau nepasatori. Așa încât să mă uit în oglindă și să nu mă mai regăsesc deloc, copilul inocent din mine nu poate face fata acestor provocări acestor timpuri reci. Sunt prea sensibilă pentru secolul asta, o lume în care nu mă pot adapta nicicum și sufăr încontinuu. 
     Poate sunt de modă veche, poate am rămas în urmă cu ''modă'' asta nouă în care ne prefacem că suntem prieteni doar de dragul prieteniei, ne prefacem că iubim oameni doar de dragul relației, ne prefacem că zâmbim doar de dragul aparențelor. Dar cum pot să dau senzația că sunt fericită când  am sufletul praf...

     Mă uit la mine și văd că sinceritatea mea este acceptată de foarte puține persoane care îmi sunt aproape și caracterul meu stârnește decât invidie și bârfe printre oamenii apropiați. Mă uit la mine în oglindă și plâng, pentru că am ajuns să trăiesc într-o lume în care sunt nevoită să mă prefac că să fiu pe placul tuturor, nu pot să mai fiu EU pentru că dacă aș fi aș ajunge să trăiesc singură. Mă uit la mine în oglindă și nu îmi vine să cred că nu pot spune lucrurilor pe nume pentru că lumea nu poate să le accepte. Astăzi toți sunt mult prea preocupați de o lume virtuală, o lume în care toți sunt perfecți, sunt fericiți, se iubesc, se respectă, se înțeleg. Este doar o imagine creata de ei în lumea lor  virtuală, este o viață pe care chiar și-o doresc dar este doar la nivel de imagine. Oamenii din jurul meu se vând pe Facebook pentru like uri. Culmea este că eu îi văd așa cum sunt mediocri, cu certurile, orgoliile, frustrarile lor, lumea lor perfectă nu există. Mă uit în oglindă și plâng, sunt prea demodată poate dar îmi doresc o viață corectă, îmi doresc să am prieteni adevărați lângă mine chiar dacă nu sunt cu miile ca pe net, îmi doresc o viață sănătoasă nu o iluzie pentru că mă uit în oglindă și văd cum trece timpul iar noi suntem preocupati cu nimicuri în loc să facem orice clipă să conteze cu adevărat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu